Prima zi a interdicției afirmațiilor ecologice: ce s-a schimbat și unde nu

De la 27 septembrie 2026, a spune că un produs este „prietenos cu mediul” fără a o putea dovedi este o practică comercială interzisă în întreaga Uniune Europeană. La fel și a-l numi „neutru din punct de vedere climatic” pe baza unor compensări cumpărate. La fel și a folosi o etichetă de durabilitate proprie, atunci când în spatele ei nu stă nici un sistem de certificare, nici o autoritate publică.

Este vorba despre Directiva (UE) 2024/825. Articolul 4 alineatul (1) este neobișnuit de clar în privința datei: statele membre aplică măsurile respective de la 27 septembrie 2026.

Fraza merită citită cu atenție, pentru că nu spune ceea ce îi atribuie cele mai multe articole de presă.

O directivă obligă statele, nu comercianții

Măsurile care se aplică acum sunt măsuri naționale. Directiva le cere statelor membre să le adopte și să le aplice de la această dată. Ea însăși nu intră într-un magazin și nu face ilegală o afirmație.

Acolo unde transpunerea s-a încheiat, distincția e pur teoretică. Norma națională există și produce efecte. Germania a finalizat transpunerea la 19 februarie 2026, Italia la 9 martie. Pe aceste piețe lista neagră este în vigoare, poate fi aplicată și este însoțită de sancțiuni naționale.

Acolo unde transpunerea nu s-a făcut, obligația ajunsă la scadență pe 27 septembrie aparține guvernului, nu comerciantului. La 28 mai 2026, Comisia a declanșat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 20 de state membre care nu comunicaseră transpunerea completă. Comercianții din aceste state se află într-o situație ciudată: nu există o normă națională nouă de respectat, dar nici un refugiu sigur. Interdicția generală a practicilor înșelătoare nu a dispărut niciodată. Ea cerea doar o evaluare de la caz la caz, pe care lista neagră o elimină acum.

Consecința practică ține de export și explică de ce distincția nu îi aduce nimănui timp în plus. Un producător dintr-un stat care nu a transpus directiva și care vinde în Germania intră deja sub incidența normelor germane. Regulile urmează piața în care vinzi, nu piața în care ești înregistrat.

România nu s-a numărat printre cele 20 de state membre care au primit o scrisoare de punere în întârziere la 28 mai 2026. Pentru exportatorii români, observația de mai sus rămâne valabilă: se aplică regulile pieței de destinație.

Ce se află, de fapt, pe lista neagră

Anexa I la Directiva 2005/29/CE enumeră practicile comerciale considerate neloiale în orice situație. Nu există test de echilibrare și nici argumentul că, de fapt, consumatorii nu au fost induși în eroare. Directiva privind capacitarea consumatorilor completează această listă.

Afirmațiile ecologice generice, precum „prietenos cu mediul”, „verde”, „prietenos cu clima” sau „durabil”, atunci când comerciantul nu poate demonstra o performanță de mediu excelentă recunoscută, relevantă pentru afirmația respectivă. În practică, asta înseamnă eticheta ecologică a UE sau un sistem de tip I conform ISO 14024. O afirmație generică poate fi salvată dacă este precizată, pe același suport ca afirmația însăși.

Afirmațiile privind neutralitatea climatică bazate pe compensare: „neutru din punct de vedere climatic”, „neutru din punctul de vedere al CO₂”, „zero emisii nete”, „compensat climatic”. Afirmațiile despre impactul real al produsului pe durata ciclului de viață rămân permise. Cele cumpărate de la un sistem de compensare, nu.

Etichetele de durabilitate care nu se bazează pe un sistem de certificare și nu sunt instituite de autorități publice. O etichetă proprie rămâne posibilă, dar sistemul din spatele ei trebuie să fie deschis concurenților și verificat de o parte terță independentă.

Trei prevederi mai discrete prind mai multe companii decât interdicțiile de pe prima pagină. Prezentarea unei cerințe legale drept caracteristică distinctivă, adică promovarea conformității ca avantaj. Afirmația că întregul produs îndeplinește o condiție, când doar o componentă o îndeplinește. Și afirmațiile despre durabilitate și reparabilitate care nu se confirmă, inclusiv tăcerea asupra efectelor pe care o actualizare de software le va avea asupra dispozitivului.

Cifra de 4%, spusă corect

Numărul este repetat constant și aproape mereu întors pe dos, inclusiv de cei care vând software de conformitate.

Articolul 13 alineatul (3) din Directiva 2005/29/CE prevede că, atunci când sancțiunile sunt impuse în temeiul articolului 21 din Regulamentul (UE) 2017/2394, calea acțiunilor coordonate pentru încălcările pe scară largă, cuantumul maxim al amenzii trebuie să fie de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului în statul membru sau în statele membre în cauză. Atunci când nu sunt disponibile informații privind cifra de afaceri, articolul 13 alineatul (4) stabilește acest maxim la cel puțin 2 milioane EUR.

Așadar, 4% este un prag minim pentru plafon. Nu este o sancțiune minimă, nu este costul unei prime abateri și nu este o cotă din cifra de afaceri globală. Statele membre pot stabili un plafon mai ridicat.

Cât ajunge o amendă concretă este o chestiune națională, decisă de autoritățile naționale după o metodologie națională. Verificați la autoritatea națională competentă ce metodă folosește.

De ce ajunge acest lucru la datele din pașaport

Interdicția nu privește sustenabilitatea. Privește sustenabilitatea fără dovezi.

O afirmație generică supraviețuiește devenind specifică, iar specific înseamnă compoziție verificată, conținut reciclat măsurat, o amprentă calculată pe ciclul de viață, date privind durabilitatea, informații de reparare și disponibilitatea pieselor de schimb. Exact aceste câmpuri le standardizează pașaportul digital al produsului.

Asta îi pune pe producătorii de textile, mobilă, materiale de construcții și oțel într-o poziție care pare contradictorie, dar nu este: au nevoie de date la nivel de pașaport cu ani înainte ca pașaportul să devină obligatoriu în sectorul lor. Actul delegat pentru textile este așteptat în 2027–2028. Obligația de a nu-ți supraevalua produsul curge deja.

Două lucruri pe care nu le reprezintă

Nu este Directiva privind afirmațiile ecologice. Propunerea respectivă, cea care ar fi cerut verificarea afirmațiilor înainte de publicare, a fost marcată pentru retragere de Comisie la 20 iunie 2025. Directiva privind capacitarea consumatorilor este instrumentul european anti-greenwashing aflat efectiv în vigoare. Cine își face planuri în jurul Directivei privind afirmațiile ecologice planifică în jurul unui text care nu va mai veni.

Nu este ESPR, iar la 27 septembrie niciun pașaport nu a devenit obligatoriu. ESPR este Regulamentul (UE) 2024/1781, în vigoare de la 18 iulie 2024, care se aplică prin acte delegate pe grupe de produse. Directiva de față reglementează ce aveți voie să spuneți, nu ce trebuie să publicați.

Un instrument conex se aplică de la aceeași dată și e ușor de confundat: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1960 al Comisiei introduce o notificare armonizată privind garanția legală și eticheta de durabilitate „GARAN”. Codul QR de pe această etichetă trimite la portalul Comisiei „Europa ta”, nu la un pașaport al produsului. Iar indicele european de reparabilitate A–E acoperă în continuare doar telefoanele inteligente și tabletele, de la 20 iunie 2025. Pentru textile, mobilă, materiale de construcții și oțel, obligația operativă privește informațiile de reparare, nu un indice.

Prezentarea completă se află pe pagina noastră despre Directiva privind capacitarea consumatorilor, iar data este înregistrată în modificările legislative.

Surse: Directiva (UE) 2024/825, articolul 4 alineatul (1) · Directiva 2005/29/CE, articolul 13 alineatele (3) și (4), text consolidat 02005L0029-20220528 · Regulamentul (UE) 2017/2394, articolul 21 · Pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor al Comisiei, 28 mai 2026 · Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1960 al Comisiei.