Impactul Pașapoartelor Digitale de Produs Asupra Obiceiurilor Consumatorilor

De la 27 septembrie 2026 se aplică în toată Uniunea Europeană Directiva (UE) 2024/825. Pentru cumpărătorul din România schimbarea se vede în trei locuri deodată, iar niciunul nu depinde de faptul că transpunerea în dreptul intern a întârziat.

Produsul rămâne același. Se schimbă ce are voie comerciantul să spună despre el și ce trebuie să vă arate înainte să plătiți.

Online este locul unde se vede prima dată

În România cea mai mare parte a creșterii comerțului se petrece pe ecran, iar obligațiile de informare precontractuală se aplică la fel de strict pe pagina de produs ca la raft. Diferența e că pe ecran nu există „întreb un coleg”. Ce nu scrie în pagină, nu există.

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1960 fixează forma a două instrumente obligatorii de la 27 septembrie 2026. Primul este notificarea armonizată privind garanția legală: o reamintire că orice bun beneficiază de garanție legală de conformitate de cel puțin doi ani, cu un cod QR către portalul Europa Ta. Al doilea este eticheta de durabilitate GARAN, folosită atunci când producătorul oferă o garanție comercială de durabilitate care nu costă nimic în plus, acoperă întregul produs, depășește doi ani și este pusă la dispoziția comerciantului.

O precizare, pentru că se confundă inclusiv în interiorul industriei: codul QR de pe eticheta GARAN duce la portalul Europa Ta, nu la un pașaport digital al produsului. La raft vor sta unul lângă altul două coduri QR cu roluri diferite.

De ce oamenii cumpărau altfel decât declarau

Marketingul îi spune paradoxul verde. În chestionar oamenii vor sustenabilitate, la raft aleg varianta mai ieftină sau mai cunoscută. Rareori e ipocrizie. De obicei e pentru că verificarea unei afirmații de pe ambalaj durează mai mult decât cumpărătura însăși.

Comisia Europeană a comandat în 2020 un studiu privind afirmațiile de mediu pe piața UE. 53% dintre afirmații erau vagi, înșelătoare sau nefondate, iar 40% nu aveau niciun element de susținere. Este o cifră istorică, nu un test pe care îl va da cineva în septembrie. Este motivul pentru care se încheie epoca sloganului.

Scannerul în locul consultantului

Două jachete pe același umeraș. Prima arată mai bine și costă mai puțin. La a doua, pașaportul vă spune compoziția materialului, unde a fost cusută și cât costă și cât durează o reparație la producător.

Decizia nu devine mai simplă. Devine, pentru prima dată, comparabilă. Aici stă toată diferența.

• Cumpărarea impulsivă scade, pentru că lângă preț apare un al doilea număr.
• Compararea nu mai e un hobby de pasionați, ci o rutină, pentru că durează o secundă.

Reparația: ce se aplică acum și ce încă nu

Aici trebuie să fim exacți, pentru că piața răspândește confuzie. Scorul european de reparabilitate pe scala A-E există deocamdată doar pentru smartphone-uri, tablete și telefoane fără fir. Pentru îmbrăcăminte, mobilier, materiale de construcții sau oțel nu există niciun astfel de scor.

Ce se aplică pentru aceste categorii de la 27 septembrie este obligația de a comunica informațiile producătorului despre reparație: dacă reparația este disponibilă, cât costă aproximativ și care este procedura. E mai puțin spectaculos decât un scor și mai util în practică, pentru că răspunde la întrebarea pe care cumpărătorul chiar și-o pune.

Directiva privind dreptul la reparare se aplică bunurilor de folosință îndelungată din anexa II începând cu 31 iulie 2026. Textilele și mobilierul vin mai târziu.

Piața second-hand este locul unde pașaportul contează cel mai mult

Când cumpărați un lucru folosit vă lipsește un singur lucru: istoricul verificabil. De câte ori a fost reparat. Dacă este original. Din ce este făcut, când eticheta s-a șters demult.

Pașaportul digital al produsului este exact acest istoric și trece la noul proprietar odată cu obiectul. Astfel cumpărătura devine ceva care își păstrează valoarea reziduală, dacă ai grijă de ea.

Patru lucruri care pașaportul nu este

• Nu este blockchain. Arhitectura europeană de identitate din jurul eIDAS și al portofelului EUDI este construită pe PKI clasic, nu pe un registru distribuit.
• Nu este încă o obligație pentru textile, mobilier, materiale de construcții sau oțel. Registrul prevăzut la articolul 13 din Regulamentul ESPR (UE) 2024/1781 funcționează din 19 iulie 2026, dar niciunul dintre aceste produse nu trebuie înscris astăzi.
• Nu este o insignă de marketing. Este un set structurat de date pe care îl citește la fel de bine și autoritatea de supraveghere a pieței.
• Nu este ceva ce se rezolvă cu o săptămână înainte de termen. Datele despre materiale și furnizori se adună în ani.

Când atinge asta un producător din România

Oțelul și fierul sunt primul grup de produse cu act delegat propriu; indicativ se așteaptă spre sfârșitul lui 2026, cu obligație în jurul mijlocului lui 2028. Textilele au actul orientativ în 2027 și obligația în jurul anilor 2028-2029.

Pentru o firmă din România care produce pentru branduri din vestul Europei contează însă altă dată. Obligațiile de la raft încep la 27 septembrie 2026, deci înaintea pașaportului. Brandul care trebuie să le respecte va cere datele de la furnizorul lui. Acel furnizor sunteți dumneavoastră.

WIARA: de la date industriale la o frază pe care clientul o citește

Datele despre un produs stau de obicei împrăștiate între ERP, buletine de analiză, e-mailuri de la furnizori și câteva fișiere de calcul. WIARA le adună într-un singur loc și le publică în două forme simultan: citibile automat pentru client și pentru autorități, și ca un singur ecran inteligibil pentru omul cu telefonul în mână la raft. Standarde deschise, portabilitatea datelor, fără blocare la furnizor. Rămâne valabil și dacă peste cinci ani decideți altfel.